[video][/video]
[text]Invitați speciali ai emisiunii Fabrika, din 18 septembrie, sunt președintele Asociației Unirea ODIP, Vlad Bilețchi și jurnalistul Nicolae Federiuc. Subiectele care s-au discutat în cadrul emisiunii, au fost presiunile asupra Canal 2, dar și faptul că Octavian Țîcu părăsește blocul ACUM.
Referitor la faptul că Octavian Țîcu părăsește fracțiunea PPDA, Vlad Bilețchi consideră că este un gest firesc și mult așteptat. Un lucru important de remarcat este că acesta este mai aproape ideologic și public de Maia Sandu, decât de Andrei Năstase.
Despre faptul că Canal 2 își cedează frecvența terestră, postului național de televiziune din România, TVR, jurnalistul Nicolae Federiuc, este de părere că acesta nu poate dăuna cu ceva Republicii Moldova, ținând cont că foarte mulți dintre noi au crescut cu el. Tot la acest subiect, dumnealui declară că postul național de televiziune TVR, este unul care respectă o anumită linie deontologică, prezintă o grilă importantă și interesantă pentru publicul de la noi. Decizia politicului și a organelor competente, în a acorda această frecvență rușilor sau României, va confirma încă o dată în plus ce interese servesc în actuala conjunctură politică.
Privitor la repunerea TVR în drepturi, Vlad Bilețchi, este de părere că nu este nimic ieșit din comun, este accesul liber la informare, mai cu seamă că piața mediatică din Republica Moldova este puternic dominată de influența dominației Rusiei. Tot despre TVR, președintele Asociației Unirea ODIP, crede că reflectă evenimentele echilibrat, dând posibilitatea la liberă exprimare și guvernării și opoziției. De aceea este prioritar să i se întoarcă un drept care i-a fost privat, iar guvernarea are posibilitatea să demonstreze că sunt proeuropeni și pro România.
[/text]